Un BMW s-a rupt în două după ce a lovit violent un cap de pod pe o șosea din județul Iași. Surprinzător, cele patru persoane aflate la bord au ieșit singure din mașina distrusă.
Incidentul a avut loc între localitățile Mihail Kogălniceanu și Țigănași. Cel aflat la volan a pierdut controlul direcției și a intrat în plin într-un cap de pod. Puntea spate, cu roțile spate și portbagajul s-au desprins, pur și simplu de restul mașinii.
În imaginile transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, se pot vedea, încă în mașină, scaunele din față. Bancheta din spate a ajuns pe câmp.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a afla cu precizie condițiile în care s-a produs accidentul.
În mod miraculos, după impactul violent, cele patru persoane aflate la bord au ieșit singure din mașină. acestea au scăpat cu răni ușoare și cu o sperietură zdravănă.
La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe și o autospecială de stingere a incendiilor.
VIDEO (SURSĂ: ALO, IAȘI):
Un alt șofer de BMW a fost mai puțin norocos decât cei din vehiculul rupt în două pe o șosea din județul Iași. El a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe raza comunei Brebeni din județul Olt.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, șoferul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a suferit răni incompatibile cu viața. Acesta a fost declarat decedat de medicii sosiți la fața locului. O tânără în vârstă de 18 ani, aflată pe locul din dreapta, a fost rănită și a fost transportată la spital.
Din primele cercetări, conducătorul auto ar fi circulat cu viteză foarte mare pe direcția Schitu-Brebeni. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.